Monday, December 28, 2009

altă leapşă. emo. deci, pe fast-forward.

am stomacul tare, pot să rezist. dar îmi este clar, fenomenul ăsta se întâmplă pentru că n-am blogroll. ştiu eu. de-aia am ajuns să postez ca un.. ca un.. postac, d-ăla jepat, de cea mai josnică speţie. nici de-al dracu', mă, nici de-al dracu' nu-mi fac blogroll. ptiu. muriţi.

şi hai, daţi cu lepşe-n mine, from 6 ft. under. câte 16-17 o dată, nu vă-ncurcaţi cu una. că nu-s multe lepşe pe lumea asta, şi nici voi n-aveţi cine-ştie-ce imaginaţie. leneşilor. după ce le termin pe toate şi mă lepşuiţi iar, vă trimit câte-un link, sec, pe messenger. să mai citiţi şi voi istorie.

ar trebui să mă rugaţi să fac alzheimer.

deci, mihaelă, să vezi capace peste ochi. pac! bag melodia, o scriu, next! pac! bag melodia.. noroc că am muzică mişto în playlist, nu ca tine. şi poate mai ascult vreun cântec până la capăt. şi dacă se-nţelege ceva, bine. dacă nu, mă doare-n cot, asta nu-i leapşă pe care să i-o dai unuia care are atâtea ciudăţenii în computer.

oricum, dacă-i pe-aşa, am să fiu cinstit. am să bag absolut toată muzica pe care-o am în hard. asta înseamnă să bag şi fişierele tuturor tâmpiţilor care au venit la mine acasă la tot felul de petreceri şi mi-au umplut computerul la 4 dimineaţa de discografii kings of leon şi no doubt, că aşa simţeau ei la ora aia.

sau mai degrabă tâmpitelor, că nu cred că am vreun prieten purtător de cojones care să asculte aşa ceva.

deci, C:\..\Downloads..

pchizda mă-sii. ce-o ieşi, o ieşi.

în concluzie, să purcedem.


..

hrmpfh.


Put your music player on shuffle. Press forward for each question. Use the song title as the answer to the question even if it doesn’t make sense. NO CHEATING! Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions. Tag 5 people.

1. Cum te simti astazi? Wiener Philarmoniker - Aquarellen (asta-i de ascultat cap-coadă. am început bine.)

2. Vei ajunge departe în viata? Turtles - So Happy Together (bă, la mine în casă nu se fumează iarbă! de ce e melodia asta în computer?)

3. Cum te vad prietenii tai? Metallica - Stone Dead Forever (nemuritor şi rece, adică.)

4. Te vei casatori vreodata? Aerosmith - Cryin' (ăsta-i ăla cu ălea doă bunăciuni în maşină? .. nu. aproape. 'n fine. fuck this. vă zic eu că răspunsu' e "NU cred".)

5. Care e tema preferata a celui mai bun prieten? Nine Horses - The Librarian (bine, am să i-o pun, văd dacă-i place.)

6. Care e povestea vietii tale? No Doubt - Ex-Girlfriend (ce ziceam. e bună leapşa asta. mai văd ce să şterg. al'fel, răspunsu' e magistral.)

7. Cum era in liceu? The Cure - Boys Don't Cry (yes, motherfucker, eşti pe lista neagră cu the cure.)

8. Cum poti avansa in viata? Limp Bizkit - Don't Go Off Wandering (probably bullseye.)

9. Care e cel mai fain lucru la prietenii tai? Depeche Mode - Freelove (crap song/band - depeche mode out, too; but that's a slap over the eyes, isn't it.)

10. Ce se preconizeaza pentru weekend? Blackmore's Night - Benzai Ten (hai, băgaţi semnificaţii.)

11. Ce cintec te descrie cel mai bine? Norah Jones - Nearness (ba nu.)

12. Dar pe bunicii tai? (cine dracu' a făcut întrebările astea?) Bob Marley & The Wailers - Is This Love (poftim, na-vă.)

13. Cum iti merge in viata? Colin James - Keep On Lovin' Me, Baby (.. 'n fine.)

14. Ce melodie iti va cinta la inmormintare? Loreena McKennitt - The Old Ways (da, o vreau în playlistul ăla, când o fi.)

15. Cum te vede restul lumii? Air - Sexy Boy (aici lăsaţi ovaţiile.)

16. Vei avea o viata fericita? Goran Bregovic - An Innis Aigh (yes, it's irish. no, i don't know what it means. but it's a great song.)

17. Ce cred prietenii cu adevarat despre tine? Archive - Fuck You (mihaelă, parcă de la tine am trupa asta. e naşpa, da' e un triple bullseye, i'm the biggest paranoid of 'em all.)

18. Sunt persoane care te doresc in secret? Led Zeppelin - Good Times, Bad Times (aţi priceput, da? .. ce?)

19. Cum sa ma fericesc singur? Sarah Vaughan - 'Round Midnight (păi.)

20.Ce ar trebui sa faci cu viata ta? Michael Bolton - Soul Provider (.. aştept ca imbecilu' care mi-a pus aşa ceva în computer să se ia de urechi şi să iasă în faţă. repede. în rest, de acord, sunt dumnezeu.)


cam asta este. m-am achitat cu bine şi de datoria asta jenantă, de grupa mijlocie. şi, după cum spuneam, lăsaţi lepşele să vină la mine, că am stomacul tare. aşa. gata.

.. gata pe dracu'. ba nu. cică s-o mai dau şi către cinci, ă? bine. de ce să sufăr numa' eu. prima e anne. cu promisiunea că data viitoare îi găsesc ceva mult mai nasol. după aia traiu. apoi, malteza. şi-ncă doi? fie. ancuţa şi mits.


hai, la muncă, nefericiţilor! io v-am pus să vă faceţi blog?

Sunday, December 27, 2009

la mine vin toate lepşele-mamut.

.. alea de-ţi vine să dai cu ele de toţi pereţii şi să urli HUOOOO când le vezi cum se împrăştie pe vopseaua lavabilă.
bine, mă, anne, ce dracu' ţi-am făcut? înţeleg să-l omori cu zile pe drăgoşescu, da' cu mine ce ai?

01) Bought everyone in the pub a drink
02) Swam with wild dolphins
03) Climbed a mountain
04) Taken a Ferrari for a test drive
05) Been inside the Great Pyramid
06) Held a tarantula
07) Taken a candlelit bath with someone
08) Said ‘I love you’ and meant it
09) Hugged a tree
10) Done a striptease
11) Bungee jumped
12) Visited Paris
13) Watched a lightning storm at sea
14) Stayed up all night long, and watch the sun rise
15) Seen the Northern Lights
16) Gone to a huge sports game
17) Walked the stairs to the top of the leaning Tower of Pisa
18) Grown and eaten your own vegetables
19) Touched an iceberg
20) Slept under the stars
21) Changed a baby’s diaper
22) Taken a trip in a hot air balloon
23) Watched a meteor shower
24) Gotten drunk on champagne
25) Given more than you can afford to charity
26) Looked up at the night sky through a telescope
27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment
28) Had a food fight
29) Bet on a winning horse
30) Taken a sick day when you’re not ill
31) Asked out a stranger
32) Had a snowball fight
33) Photocopied your bottom on the office photocopier
34) Screamed as loudly as you possibly can
35) Held a lamb
36) Enacted a favorite fantasy
37) Taken a midnight skinny dip
38) Taken an ice cold bath
39) Had a meaningful conversation with a beggar
40) Seen a total eclipse
41) Ridden a roller coaster
42) Hit a home run
43) Fit three weeks miraculously into three days
44) Danced like a fool and not cared who was looking
45) Adopted an accent for an entire day
46) Visited the birthplace of your ancestors
47) Actually felt happy about your life, even for just a moment
48) Had two hard drives for your computer
49) Visited all 50 states of USA
50) Loved your job for all accounts
51) Taken care of someone who was shit faced
52) Had enough money to be truly satisfied
53) Had amazing friends
54) Danced with a stranger in a foreign country
55) Watched wild whales
56) Stolen a sign
57) Backpacked in Europe
58) Taken a road-trip
59) Rock climbing
60) Lied to foreign government’s official in that country to avoid notice
61) Midnight walk on the beach
62) Sky diving
63) Visited Ireland
64) Been heartbroken longer then you were actually in love
65) In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them
66) Visited Japan
67) Benchpressed your own weight
68) Milked a cow
69) Alphabetized your records
70) Pretended to be a superhero
71) Sung karaoke
72) Lounged around in bed all day
73) Posed nude in front of strangers
74) Scuba diving
75) Got it on to “Let’s Get It On” by Marvin Gaye
76) Kissed in the rain
77) Played in the mud
78) Played in the rain
79) Gone to a drive-in theater
80) Done something you should regret, but don’t regret it
81) Visited the Great Wall of China
82) Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog has discovered your blog.
83) Dropped Windows in favor of something better
84) Started a business
85) Fallen in love and not had your heart broken
86) Toured ancient sites
87) Taken a martial arts class
88) Sword fought for the honor of a woman (not sword, but fought.)
89) Played D&D for more than 6 hours straight
90) Gotten engaged
91) Been in a movie
92) Crashed a party
93) Loved someone you shouldn’t have
94) Kissed someone so passionately it made them dizzy
95) Gotten married
96) Had sex at the office
97) Gone without food for 5 days
98) Made cookies from scratch
99) Won first prize in a costume contest
100) Ridden a gondola in Venice
101) Gotten a tattoo
102) Found that the texture of some materials can turn you on
103) Gotten divorced
104) Been on television news programs as an “expert”
105) Got flowers for no reason
106) Masturbated in a public place
107) Got so drunk you don’t remember anything
108) Taken illegal drugs
109) Performed on stage
110) Been to Las Vegas
111) Recorded music
112) Eaten shark
113) Had a one-night stand
114) Gone to Thailand
115) Seen Siouxsie live
116) Bought a house
117) Been in a combat zone
118) Buried one/both of your parents
119) Shaved or waxed your pubic hair off
120) Been on a cruise ship
121) Spoken more than one language fluently
122) Gotten into a fight while attempting to defend someone
123) Bounced a check
124) Performed in Rocky Horror
125) Read - and understood - your credit report
126) Raised children.
127) Recently bought and played with a favorite childhood toy.
128) Followed your favorite band/singer on tour
129) Created and named your own constellation of stars
130) Taken an exotic bicycle tour in a foreign country
131) Found out something significant that your ancestors did
132) Called or written your Congress person
133) Picked up and moved to another city to just start over
134) …more than once? - More than twice?
135) Walked the Golden Gate Bridge
136) Sang loudly in the car, and didn’t stop when you knew someone was looking
137) Had an abortion or your female partner did
138) Had plastic surgery
139) Survived an accident that you shouldn’t have survived.
140) Wrote articles for a large publication
141) Lost over 100 pounds
142) Held someone while they were having a flashback
143) Piloted an airplane
144) Petted a stingray
145) Broken someone’s heart
146) Helped an animal give birth
147) Been fired or laid off from a job
148) Won money on a T.V. game show
149) Broken a bone
150) Killed a human being
151) Gone on an African photo safari
152) Ridden a motorcycle
153) Driven any land vehicle at a speed of greater than 100 mph
154) Had a body part of yours below the neck pierced
155) Fired a rifle, shotgun, or pistol
156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild
157) Ridden a horse
158) Had major surgery
159) Had sex on a moving train
160) Had a snake as a pet
161) Hiked to the bottom of the Grand Canyon
162) Slept through an entire flight: takeoff, flight, and landing
163) Slept for more than 30 hours
164) Visited lots of foreign countries
165) Visited all 7 continents
166) Taken a canoe trip that lasted more than 2 days
167) Eaten kangaroo meat
168) Fallen in love at an ancient Mayan burial ground
169) Been a sperm or egg donor
170) Eaten sushi
171) Had your picture in the newspaper
172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime
173) Changed someone’s mind about something you care deeply about
174) Gotten someone fired for their actions
175) Gone back to school
176) Parasailed
177) Changed your name
178) Petted a cockroach
179) Eaten fried green tomatoes
180) Read The Iliad
181) Selected one “important” author who you missed in school, and read
182) Dined in a restaurant and stolen silverware, plates, cups because your apartment needed them
183) …and gotten 86′ed from the restaurant because you did it so many times, they figured out it was you
184) Taught yourself an art from scratch
185) Killed and prepared an animal for eating
186) Apologized to someone years after inflicting the hurt
187) Skipped all your school reunions
188) Communicated with someone without sharing a common spoken language
189) Been elected to public office
190) Written your own computer language
191) Thought to yourself that you’re living your dream
192) Had to put someone you love into hospice care
193) Built your own PC from parts
194) Sold your own artwork to someone who didn’t know you
195) Had a booth at a street fair
196) Dyed your hair
197) Been a DJ
198) Found out someone was going to dump you via LiveJournal
199) Written your own role playing game
200) Been arrested

am să mă gândesc pe cine urăsc suficient de tare încât să-i dau leapşa asta.
nu rânjiţi, că sunteţi toţi pe listă.
ha! poate i-o mai dau lu' anne o dată.

Thursday, December 10, 2009

single malting.

n-am jucat niciodată squash, dar am văzut prin tot felul de filme de profil cum intră ăia într-o sală şi buşesc o mingiucă d-aia mică şi colorată închis şi, în capul meu, compactă şi densă. o buşesc cu o racheţică mai aschilopată decât aia de tenis, dar mai vânjoasă decât aia de badminton. de ce există sportul ăsta? te oxigenezi la creieri? slăbeşti? transpiri? e ca un fel de saună interactivă, cu depunere de efort? (dacă da, atunci habar n-aveţi ce-i aia saună interactivă.)
dacă n-ai avea rachetuţă şi minge, camera aia în care se desfăşoară acţiunea nu ar fi decât o carceră ultramodernă, megasecretă şi paramilitară pentru criminali spioni multipli şi psihopaţi. fără mobilă, fără mâncare sau apă, fără haine, fără nimic. eşti lăsat să stai acolo, singur între şase ziduri albe, eventual cu nişte geamuri de oglindă indestructibile, până începi să urli că vrei să spui tot. şi asta obligatoriu în două mari poziţii: ori răşchirat pe verticală, în mijlocul încăperii, cu braţele desfăcute şi capul dat pe spate, uitându-te bezmetic în punctele din tavanul din capul tău, ori chircit într-un colţ, legănându-ţi stomacul sub urechea stângă. atunci, în spatele unui geam se aprinde o lumină şi întrezăreşti conturul "lor" într-un contrăjur cald, apoi auzi printr-un difuzor: "we're listening".
normal că în engleză.
simţi cum ţi se ia stânca de pe piept şi ţi se mută în ceafă. poţi să respiri în voie, dar tocmai începe adevărata ardere, în cap! ştiţi cum e cu resursa cardiacă şi cu creierul? nu ştiţi, bestii lobotomizate ce sunteţi. nici n-am cine-ştie-ce pretenţii, de altfel; nu pot să mă aştept la reprezentări pe toate verticalele, atâta vreme cât curbele vieţilor mele se desfăşoară într-un singur plan tarifar, cu reduceri şi promoţii pentru toată suflarea.
retorica are să vă învie când muriţi, după ce v-a omorât la procreere. aia e alphAgemo, şarpele care se-nghite. sictir, terminaţi cu prostiile.

la mine-i invers. nu-mi place squash-ul. da, n-am jucat niciodată, dar am ţinut o rachetuţă d-aia-n mână şi am ajuns la concluzia că ăştia-şi bat joc de noi. e ca un plici mai mare şi mai greu, cu care ţi-ar fi imposibil să omori vreo muscă. eventual să vină ea în picaj liber şi să strige b(an)zzzzzzzzzzzz(ai) şi să-şi zdrobească de racordaj creierii ei ăia de muscă, să iasă toată secţionată pe partea ailantă a rachetuţei. şi asta se-ntâmplă de fiecare dată când joc squash.

nu-mi place nici mobila. o distrug din principiu. n-am nevoie de constrângerile unor culturi şi civilizaţii care se formează pe baza binelui comun aşa cum n-am nevoie nici de apă, dar mai fac o baie la timpul ei. duşurile-s duşuri, alt capitol hidrologic. uite, e mişto asta, cu baia: trebuie să ştii când şi unde să-ţi alegi momentul, nu poţi să faci aşa, aiurea, o baie. mă rog, aici nu pricep nici eu pe deplin implicaţiile unei vane, dar măcar îmi dau seama că, în cristelniţa mă-sii, şi doar în ea, am voie să fac pişu fără să-mi treacă şi prin cap acţiunea propriu-zisă. şi tot raţionamentul ăsta ţi se spală de pe corp exact în momentul în care scoţi dopul de la vană. ah, call me mr. vain.
ziceam de mobilă. a, da: sunt influenţat de oamenii ăştia mai puţin decât vreau. chestie care-mi place până tre' să schimb patul, canapelele, scaunele, biroul, masa, aragazul (e şi el un suflet de om) şi dulapurile. copil fiind, stăteam unde vroiam şi cum vroiam. şi-mi place.

"despre îmbrăcăminte", catrinţă.

eu sunt împăratul suprem, iar hainele cele noi sunt superbe şi îmi vin de minune. aşa că am hotărât să le donez într-o licitaţie pentru binele supuşilor mei. ce să fac, mie-mi place să umblu-n fundul gol. piesele de vestimentaţie sunt acum expuse la muzeu, aveţi voie să le atingeţi şi chiar să le încercaţi. dacă vă repeziţi şi trageţi de ele, se rup şi e păcat, voi pierdeţi, bestii lobotomizate şi fără pic de gust în situaţiile extreme ale frenului oral. de-ndată ce le-am dezbrăcat, şi-au pierdut magia şi se pot strica. nu mai bine aşteptaţi să vedeţi cui îi mai vin aşa bine ca mie? hai, că se nasc odrasle în fiecare secundă.

single malting, ladies and gentlemen.
nuanţe de majorări de 18 de la un cap la altul, fără nici un timp. nişte trunchiuri de lemn armate în cercuri de oţel, ghintuite ca de viaţă. şi spoturi publicitare şi punctiforme.
single malting.
aaaaaaanndd thAttt'sss whati'mdoing. as we speak.

Sunday, November 15, 2009

whores.

când vorbesc cu tata despre cestiunile arzătoare la ordinea zilei, chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord unul cu celălalt, plec întotdeauna mai deştept. şi îmi vin idei. şi văd lucrurile oleacă altfel. şi aşa mai departe.

treaba stă aşa. mergeam acum vreo săptămână prin oraş. (pentru ăia care aţi deschis televizoarele mai târziu, stau în bucureşti.) şi rămân uimit de nişte lucruri: în primul rând, e mai curat. deci, să-mi sară ochii din cap dacă nu-i aşa! ăştia de la rosal şi de la rebu au început să-şi primească banii, sau ceva de genul ăsta. apoi, multe lucrări au început să se petreacă la timpul lor în zi (adică marea majoritate noaptea) şi să nu te mai omoare în ora de vârf. staţi, că mai e: văd ieri în centrul vechi văd multe clădiri renovate, făţuite, restaurate.. ce dracu', astea nu erau aşa acum o lună. bine, multe dintre ele îs renovate într-un veritabil stil dallas - the '70s, but hey, who am i to judge.

iar ăsta e doar un biet simptom superficial şi "publicly acknowledged" al minunatei furtuni politice în care se află ţara. şi, din punctul ăsta de vedere, când vin alegerile, din ce în ce mai multe ţări uită să se comporte ca nişte state continentale sau măcar insulare, filosofia politică se apropie de acel waterworld distopic: partea "extravagantă" a furtunii este întotdeauna la suprafaţa apei: hulă, valuri, trăsnete, spumă şi aşa mai departe. cu cât cobori mai în adânc, cu atât curenţii se liniştesc, spectacolul se stinge şi îţi dai seama că, pe fundul mării, lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat.

da' hai să nu mă sictiresc de la-nceput, mai vreau să scriu câteva chestii şi deja simt că-mi vine să-mi bag picioarele-n el de scris. deci, m-am gândit la o chestie. una care mi se pare extrem de câştigabilă.

poporul român este o curvă nenorocită, fără cea mai mică demnitate şi nici măcar suficient de şmecher încât să-şi negocieze tariful pe un termen de siguranţă. la fiecare tură de alegeri mi se face absolut silă şi mi-e ruşine că-s român. adică, la dracu', înţeleg conceptul de "pâine şi circ", dar, pe partea cealaltă, romanii ăia erau un ditamai imperiul. în antichitate. românii în 2009 şi nu sunt în stare să-şi administreze nici scara blocului cum trebuie. văd cum oamenii se înghesuie la pomeni publice - de altfel, surzi la porcăriile cu titlu de "mesaje politice" pe care le îndrugă ăia pe scenă (n-am să mă înjosesc în a scrie vreun nume aici), pentru că urechile sunt prea concentrate pe ghiorţăitul propriului lor stomac şi, oricum, doar ei ştiu pe cine pun ştampila. văd cum, pe acelaşi criteriu, dar la un alt nivel, mai profund (aici includ şi imposibilitatea de a beneficia de poziţia comodă a unui anonim în mulţime, ca la omul de rând) intelectualii devin curve plătite. să fie sănătoşi, ei ştiu mai bine ce fac. nimic de zis, sunt oameni care au citit mai multe cărţi decât pot eu să număr, dar acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre vertebrele lor: prea multe pentru a mai putea oferi corpului o poziţie cât de cât oablă - cam ca la şerpi. şi, bine'nţeles, datorită experienţei, creierului şi flerului, se vând pe mai mulţi bani şi pe mai mult timp - că doar de-aia au învăţat atâta.

.. ho, că am zis că mă temperez. aşa, eram la poporul român care e o mare curvă. buuuun. acuma, io nu am fost niciodată la curve oficiale (cross my heart and hope to die), dar nici mare secret nu e cum decurg ostilităţile acolo: banii se dau întotdeauna înainte. şi, pentru că mi se pare absolut normal să se legalizeze prostituţia (motivele sunt găsibile în alte 50,000 de linkuri, şi expuse mult mai bine decât am eu acum chef s-o fac, deci nu mă plictisiţi), îmi imaginez că o legalizare naţională a prostituţiei voturilor este cel puţin la fel de binevenită. şi asta la o scară proporţională de perioadă şi tarif.

e simplu: dacă o singură curvă mediocră cere vreo 300 de lei pe oră (preţurile sunt pe anuntul.ro); la nivel de naţiune şi pe o perioadă de câţiva ani mi se pare absolut normal ca tariful să se stabilească după aplicarea regulii de trei simplă (n-am chef, făceţi-o voi şi spuneţi-mi rezultatul). bine, nu pot avea pretenţia să fie totul cash (mai ales că s-ar devaloriza instantaneu leul), dar serviciile şi produsele sunt mai mult decât binevenite. şi, mai mult decât atât, vreau totul sistematizat, cu tabel, cu perioade şi cu doleanţe. pentru că dacă tot ştii că ai să ai fundul ciur ani întregi, măcar să ai siguranţa că ţi s-au rezolvat nişte lucruri importante înainte şi că ai să ai libertatea de a-ţi alege clienţii (la fel cum o au şi curvele care ştiu ce-i bine pentru ele).

ce vreau să spun. e nevoie de un clasament, de un top întocmit. şi pentru că un sindicat al curvelor ar fi ticăloşit de putere, curvele din el ar trebui schimbate o dată la trei luni, dar NU şi ce-au scris în top. alea au să rămână. deci, ar trebui să fie scrise chestii de care este nevoie: sistem sanitar pus la punct, autostrăzi, securitate personală, servicii publice şi administrative măcar existente, dacă nu mai de bun-simţ.. şi aşa mai departe, până la detalii insignifiante ca salariile în învăţământ sau mizilicuri gen scăderea ratei şomajului fără a killeri inflaţia sau nişte dialoguri externe care să se nimerească măcar în aceeaşi limbă. şi lista asta să fie publicată după fiecare tură de alegeri, la începerea noilor mandate.

şi să se pună problema aşa, pentru fiecare partid/alianţă în parte: bă, băeţ. vreţ să fiţ voi ăia care ne-o trageţ după anii ăştia? da? bun. concurs: cine rezolvă cel mai mult de pe lista asta până la sfârşitul mandatelor în exerciţiu câştigă alegerile viitoare. şi uite-aşa scăpaţ şi de deranjul cu furatul alegerilor cu voturile din spaţiul cosmic sau from 6 ft. under, şi de alte probleme electorale, că vă vedem oameni serioşi şi preocupaţi de cu totul alte lucruri decât de vulgul aplaudac, băile de mulţime şi, în general, întreg burlescul lunii ăleia blestemate. punctele nu mint, băeţ. liga 1 profesionistă la alegeri, cu scorul la adevăr. nu peluzele sau tribunele îţi câştigă meciul, ci echipa de pe teren. (da, părerea mea e că un individ idiot, îndobitocit, neşcolit şi corupt nu ar trebui să aibă drept de vot. după mine, votul nu e un drept, e un privilegiu. pentru că de el atârnă o responsabilitate pe care nu o poţi duce doar prin simpla ta venire pe lume - cam la fel ca şi comentatul aici, a propos.)

and here's the catch: nu 5 ani de mandat. nooo way, jose. ci 2 (doi). give it your best, motherfuckers, şi aveţi după aia doi ani de guvernare şi prezidenţă şi parlamentări. şi dacă faceţi treabă tot aşa, poate vă lăsăm să vă mai distraţi încă doi. proiectele sunt tot alea, iar necesităţile noastre nu se schimbă prea repede (mai ales la rapiditatea uimitoare cu care lucraţi să le rezolvaţi). practic, nu faceţi decât să continuaţi o muncă fără culoare politică şi fără miros de partid. pur şi simplu plătiţi înainte, ca la bordel. hard work for the people. noi oricum suntem curve, nu ne interesează foarte tare cine plăteşte, ci doar să avem banii la timpul cuvenit.

da, presa ar trebui să se schimbe, iar evlaviosul glob pământesc şi-ar cam face cruci (sau mătănii) cu limba-n cerul gurii, dar poate aşa ar funcţiona. şi după vreo 15-20 de ani, eventual, poate am ajunge la un sistem politic cât de cât sănătos. pentru că ideea de schimbare în oameni mi se pare atât de amuzantă, încât mă duc să-mi iau o bere din frigider şi să râd tot drumul.

dacă pare ciudat ce-am zis acuma, foarte rău. pentru că lucrul ăsta se întâmplă în absolut orice campanie electorală, doar că pe termen foarte scurt şi pe nivel foarte redus (varianta demo cu bug-uri): se dă drumul la bani şi la muncă. lucrări (de noapte! adică există sporuri) la drumurile publice, renovări, salarii neplătite care se transformă în salarii parţial plătite (still, better than nothing) şi toate astea pentru ce? pentru o certitudine de 5 ani oficiali de ape adânci şi liniştite şi cine ştie câţi alţii neoficiali; nu pentru bunăstarea votanţilor. la fel face şi clientul care se duce la curve: plăteşte să se simtă el bine, nu să aibă grijă de nefericitele alea. dar partea mişto e că poporul român e singura curvă din oraş. deci, market-wise vorbind, logic ar fi să îşi stabilească votanţii propriul preţ, clienţii şi durata. măcar atâta lucru pot românii să facă: să fie nişte curve isteţe.

p.s. 1 am scris asta dintr-o oarecare disperare. este prima tură de alegeri, de când mă ştiu, când nu numai că nu am o simpatie politică, dar nu-mi pot da seama nici care este cel mai mic rău dintre toate opţiunile de pe buletinul de vot (ăsta fiind principiul de bază al votului în românia) - i-aş scufunda pe toţi în apele adânci şi toxice ale mării negre. se cheamă că sunt ateu geopolitic, probabil.

p.s. 2 de votat, am să fac aşa. am să iau un pix cu mine, am să desenez un pătrăţel şi am să scriu în el "Ciocio", după care am să pun ştampila. it's an inside joke, don't sweat over it, those of you who don't know what i'm talking about. ideea e că nimeni din indivizii ăştia tipăriţi pe buletinul de vot nu-mi poate cumpăra votul. oi fi eu curvă, da' măcar ştiu cum arată banii calpi.

p.s. 3 să faci mătănii cu limba mi se pare o intrigă dintr-un scenariu de film porno de oscar.

Tuesday, November 10, 2009

one at a time, and a lot to go.


- desfăcător de sticle & tirbuşon (dintr-ăla, all in one)
- o masă mai mare şi una mai mică (musai)
- cuiere (nu chiar atât de musai, da' oricum)
- ustensile pentru bucătărie (spatule, spumiere, polonice, găteje, prostii d-astea)
- castroane, farfurii, o oală mai mare (i have a wok, but it's far from enough)
- canalele de la televizor (da, încă n-am ajuns la ele)
- vreo 2 prelungitoare (am unul, da' e mic şi tristuţ şi abia ajung televizorul şi routerul la el)
- o maşină de spălat (aici e mai pe long-term)
- să-mi duc cuptorul cu microunde la reparat (face scântei. înăuntru. ca-n gremlins)
- să-mi fac presiunea la robinete (duşul mă dă afară, dar chiuvetele mă atrag înăuntru)
- lumină-n frigider (nici bancul nu-i valabil)
- jaluzelele de reparat (sau măcar de şters de praf la rotiţe, ceva)
- schimbat broasca aia spartă de la uşă (eventual)
- să-mi mai aduc nişte haine (şi să-mi spăl hainele pe care le am)
- să le cumpăr rumeguş şi nişte mâncare scrofelniţelor de guineea (acum! că guiţă cretinizant)
- două boxe (am văzut unele foarte mişto, şi nu mai pot să stau cu laptopul aşa)
- două căşti (ştiu io pentru ce)
- nişte cabluri ş-un soft (pentru căşti)
- a rubber ducky (yes, i wish to take a long bath)

cam astea mai am de rezolvat prin casă. (şi lista creşte.)

'n altă ordine de idei, săptămâna asta e foarte important să trec dracului sala. da, de condus.
mda. şi mai am cinci chestii pe care vreau să le fac aici. one at a time.

şi cam gata cu drăgălăşeniile domestice, m-am plictisit eu de mine.

Tuesday, November 03, 2009

chestii de făcut prin casă.



da, de când m-am mutat şi am net acasă, iată, am început să scriu mai des pe blog. (poate, la un moment dat, are să mi se facă şi mie milă ş-am să mai scriu câte ceva şi la marea gudrun.)

acuma-s într-o pasă de gânduri foarte domestice, şi de obicei chestiile astea mă ţin până mi se face foame cu adevărat. deci, scurt timp. aşa că profit şi scriu cât să nu uit că-s şi eu suflet de om.

după multă vreme, am făcut piaţa. mi-era dor. mai ales că asta de aici, de la delfinul, e aprovizionată cu simţu' răspunderii. foarte mişto. vreau să devin administratorul blocului dintr-un singur motiv: într-o zi am să intru în piaţa delfinul cu banii din fondul de rulment şi am să cumpăr o vitrină frigorifică dintr-aia plină cu 8 soiuri de brânză, toată carnea de porc şi toate fructele şi legumele, cu accent pe murături. şi după aia pot să-mi depun liniştit candidatura la preşedinţie, am sprijinul provinciei.

un neajuns, totuşi, îl constituie televizorul. în primul rând, vreau mai multe canale. vh1 e undeva departe, vreo 4 discovery-uri se văd cam prost şi complet fără sunet, nu am axn sci-fi şi axn crime - iar aceste cuvinte mă doare rău. aşa, iar ălea porno se văd cu mulţi purici şi tot sare imaginea. cu totul, adică nu doar o muiere, de capul ei. totuşi, am mezzo, ceea ce e bine; dar nu mai ştiu unde e automemorat, ceea ce e rău. bine, rcs-rds e la mine-n bloc, aş putea să mă duc şi să le spun că vreau un upgrade. da' măcar am internet, deci să zicem că mă descurc la aceste capitole deficitare. problema e de fapt alta: mi-e îngrozitor de lene să ordonez canalele în memoria televizorului. mai lene decât să mă duc la rcs-rds şi să le zic să-mi dea mai multe canale. acum vreo 2 zile, într-o dimineaţă, am întreprins istovitoarea muncă de a le căuta pe toate şi a le pune pe-o hârtie, pe căprării. arată ca un ţomapan televizat. chestia asta n-a fost deloc uşoară, a trebuit să mă uit la vreo două episoade din star wars după, ca să mă relaxez. şi acuma stau cu national geographic wild pe 0, cartoon network pe 24 şi cam atât (n-am prins nimic bun pe canalele 1-23). şi deja nu prea se mai poate în ritmul ăsta, e ca şi cum m-aş uita la un singur canal care are un alter-ego.

aşa. îmi mai trebuie vase şi tacâmuri. treaba merge bine, azi mi-a fost donat un wok mare, în care am să ucid de câte ori pot orice tentativă de gastronomie, cunoscut fiind faptul că sunt cel mai mare bucătar. cu condiţia să las deoparte usturoiul şi rozmarinul. (sunt în stare să fac mâncare doar cu usturoi şi rozmarin din care să mănânc doar eu.) am să mai dau o fugă până-n jysk-ul din piteşti, să-mi cumpăr toate prostiile din lume care-mi plac atât de mult.

şi ar mai trebui să-mi iau un sistem de sunet. d-ăstea, 5 + 1, chestii. şi să-mi spăl/recalibrez monitorul, cât încă mai văd prin el. şi mai am de montat vreo 5 spoturi şi 2 rafturi. şi să-mi mai aduc nişte haine, că afară au început să-mi îngheţe oareşce extremităţi. şi, foarte important, să-mi pun un orar de la şcoală MARE, PE UŞĂ. am încurcat azi 2 cursuri. şi tre' să-mi aduc ambele chităruţe, ibănuş şi mireluş, să-mi aduc şi bicla şi s-o repar, să-mi înnoiesc echipamentu' de munte & cocoţat şi să-mi iau haine de biclă de iarnă.

şi, după toate astea, pot să spun că îmi place din toate părţile la mine acasă.

Wednesday, October 28, 2009

12 strings attached



fix de atâta dispun în momentul ăsta în ceea ce priveşte creierul din propriul meu cap.
fiecare sună diferit. le acordez, de multe ori, după ureche - poate-poate oi greşi.
culmea e că nu falsează niciodată. bine, una plesneşte constant, da' tot timpul se găseşte câte un om mai îndemânatic într-ale depanatului de instrumente muzicale (îndeobşte chitară) care să o reinstaleze.

i still need a reason (.4 or .5) and i still need some wires to plug in. în rest, sunt cu toate la zi.
e, oricum, surprinzător câte cabluri ţi se schimbă de capul lor în capul tău şi cred că m-am înşelat, ăsta nu e personalul de 3, e avionul de 5.
ca şi resurse, nu am nevoie de ceva exagerat pentru a gândi mai departe de 2 luni. problema se pune abia din momentul în care einstein s-a trezit cu faţa la cearşaf într-o dimineaţă şi a bâiguit într-o ebraică aproximativă "!יום נאה של המדע", după care s-a dus să se spele pe ochi să se trezească, tăindu-se la bărbierit când a urlat clar şi sonor "Lichtgeschwindigkeit kariert, dass es!!" (sunt convins că n-a fost aşa. de fapt, era 4 dimineaţa, bertie nu dormise, era după 2 litri de cafea şi tocmai se schimba ora de vară în ora de iarnă.)
aşa că, fără prea multe fasoane, corzile ăstea-s făcute pentru două lucruri: ori cânţi, ori te spânzuri.

p.s. ieri-seară am semnat contractul de închiriere, m-am mutat. stau la piaţa delfinul. primul lucru pe care l-am adus în casă a fost ăla de wireless.

Thursday, October 22, 2009

în sfârşit, mă aşez la casa mea. din nou.



am ajuns în acel moment al vieţii. da, ăla în care iar mă mut. (ghinion, nu mă-nsor.)

chiar mi-era dor, adică. nu mă mai mutasem de aproape 4 luni. începuseră să-mi apară muguri de rădăcină, ca la cartofii încolţiţi care stau în beci, aşteptându-şi obştescul sfârşit în vreo tocană sau vreo ciorbă. sau cartofi prăjiţi cu usturoi, mărar, pătrunjel, ou şi caşcaval, dacă mi-e foame sofisticată.

deci, sunt în primul pătrăţel al jocului. la "start". îmi caut loc de stat. eu joc cu tunul ăla mic şi argintiu şi nu vreau community chests în primele 4-5 ture. serios, e foarte mişto să cauţi. bine, e prima zi, nu mă aştept să fiu dat pe spate de ce văd. aflu cu uimire la telefon că vreo 3 garsoniere sunt curate, ceea ce mă îmbie nespus să mă prezint la vizionare cu o căldare de noroi. după o plimbare privind fără de ţintă-n sus, într-o sălbatică splendoare, prin locurile de joacă ale câinilor. da' hai să nu fiu chiar nedrept, faţă de celelalte (nenumărate) dăţi în care m-am conversat politicos cu proprietarii sau agenţii imobiliari, de data asta am auzit vocea crizei la telefon: băieţii nu mai sunt atât de siguri şi de aroganţi, îmi răspund la toate întrebările direct (adică nu răspund cu "a, e mare, să ştiţi!" dacă-i întreb câţi metri pătraţi are stabilimentul, şi nici cu "are de toate, veniţi s-o vedeţi!" dacă vine vorba de cum e utilată).

la vizionări e foarte mişto. vreo doi mă tutuiesc (da, ştiu că am trei creste, dar îs înăltuţ, n-aş spune nici că-s anorexic şi mai am şi o voce cam groasă). sunt dispuşi să negocieze şi chiar să-mi dezvăluie micile trucuri care-mi pot face viaţa minunată în noua mea căsuţă: aragazul merge foarte bine, deci îl pot folosi pentru un ou-ochi, o ciorbică, să nu mai dau banii pe toate porcăriile de fast-food. yes!!!! life coaches să vă faceţi, bă!! maşina de spălat e nou-nouţă, pot să-mi spăl orice haină acolo, chiar şi plăpumi; dar (şi aici surâde serenissim) oricum nu am nevoie de plăpumi, pentru că e nemaipomenit de cald iarna. de altfel, ăsta e motivul pentru care proprietarul nici n-a simţit nevoia să instaleze termopane. un alt argument forte al termopanelor este sugrumat din faşă de realitatea crudă: zgomotul exterior nu există, deci nici să nu mai vorbim despre frivolităţi d-astea. ia te uită, mă gândesc (nu zic cu voce tare, să nu scad nivelul discuţiei), stargate: când mă duc seara înspre casă, fac stânga pe eminescu, intru-n bloc, bag cheia-n uşă, intru şi mă trezesc într-un buncăr antifonat, în mijlocul unui atol dintr-un ocean aflat p-o planetă care e atât de departe, de nu s-aude nici un tramvai.

şi vine clipa în care se lasă tăcerea. proprietarul priveşte în jur cu un oarecare regret. mă uit şi eu la el (cu un regret diferit) şi-i citesc în ochi amintirile frumoase, momentul în care s-a hotărât să zugrăvească totuşi, prima probă de aragaz, mutatul patului (sau recamierului, dacă am noroc de-o garsonieră "mobilată clasic") din stradă până în locul în care-a prins rădăcini.. ce să mai, toată viaţa lui dusă între aceşti pereţi pe care îi iubeşte atât de mult, încât mă face să mă simt ca şi cum am intrat peste el în casă, vreau să-l dau afară şi să nu-i dau nici un ban.

deci, aştept cu înfrigurare să mă mut. n-am găsit nimic care să-mi placă, da' nici pretenţii prea mari nu am, după abia câteva ore amărâte. oricum, patru transporturi cu maşina, atâta-mi ia. o singură zi. după.. mai bine de 15 ori în care m-am mutat cu totul, am ajuns la o eficienţă de invidiat: în maxim o zi sunt dezinstalat dintr-o parte şi instalat în cealaltă de la cap la coadă. mi-aduc aminte că, imediat după revelionul din 2007-2008, am reuşit performanţa de a mă muta de 2 ori în 3 zile, cu partea dreaptă anchilozată după o căzătură urrrâtă în afara derdeluşului şi pe zăpezile ălea din bucureşti, de 2 metri/noapte. totuşi, nu pot lăsa lucrurile să rămână aşa: vreau să mă mut de două ori într-o zi, cu un pui de somn la prima locaţie (pentru a oficia rezultatul). eventual şi-n oraşe diferite (bucureşti - manhattan mi se pare o soluţie, probabil că găsesc aceleaşi preţuri la chirie). nu ţin neapărat să se-ntâmple tura asta, dar, la un moment dat, aşa vreau să fie.

am fost cât de impersonal am putut. despre personalul de trei dimineaţa.. poate la trei dimineaţa. pic de alcool nu e pe-aici.


p.s. dacă ştiţi garsoniere în bucureşti, cât mai în centru, până în 250 de euro, nu pregetaţi să-mi spuneţi.

Saturday, September 19, 2009

antrenor principal, ilie dobre.

acum vreo 3 zile, pe ritmului. mă urc într-un taxi după o zi-lumină şi ceva de pedestraş prin tot bucureştiul. de fapt, e impropriu spus „mă urc”: din mers, clatin palma răşchirată spre parbriz, gen „.. liber?”, omul îmi face semn că da. tip în vârstă da’ în putere, păr alb, pieptănat intelectual, ochelari, îngrijit. se vede că i-a plăcut şi cartea, şi viaţa. deschid uşa, arunc rucsacul ş-o pungă mare şi plină, o trântesc la loc, dau ocol maşinii, deschid ailantă uşă din spate şi mă arunc vioi înăuntru prin prăbuşire.

- ‘mneaţa, spre piaţa diham, vă rog. (eu zic „’mneaţa” tot timpul, nu contează că e zece seara. asta pentru că, de felul meu, sunt un tip matinal.)

- ..

- diham..?

- cum?

- diham!!

- .. cum aţi spus?

- pia-ţa di-ham, vă-rog!

- mai ziceţ’ o dată..

- diham! DIIIHAAAMM!! DIHAM! di..

- aaa, aţi zis piaţa diham..?

- .. o, da..

uitându-mă lung la părul lui alb, îmi dau seama că omul de fapt nu e tare de urechi. când zicem „tare”, ne gândim la piatră, lemn, fier, de-astea. în cazul de faţă, materialul e de la diamant în sus, e titaniu, e adamantiu, e din ce i-au făcut ăia răii scheletul lui wolverine, drept pentru care nici nu cred că poate fi vindecat.

şi porneşte. observ brusc că suntem patru oameni în maşină, fără a mai socoti şi electromotorul. kafka stă pe locul mortului, îl ţine-n braţe pe murphy şi se ceartă care să pună muzică. meciul la radio, sevilla cu urziceni. comentează ilie dobre şi, foarte interesant, sonorul e lăsat mai în surdină: se pare că direcţia din care vine sunetul poartă cheia de la uşa lu’ eustache.

„.. doamnelorşidomnilorăăă, celedoechipeseprezintăbinedimpundevederefizic..”

- dom’le, omul ăsta e nebun! zice şoferul.

- o fi, da’ e haios, adică.. e un brand în sine, de ceva vreme.

- cum aţi spus?

- ..

„mingeaseducerepedecătreeee cătreee bilaşco. deacolopreiafulgerătorăă şiporneştepecontraatac.. dariatăechipagazdăăădeposedând..”

- ştrandul titan?

- nu, dom’le, la DIHAM mergem (tu-z’ gâţii mă-tii de brand, ce dracu’ mi-o fi venit). ZICEAM DE ILIE DOBRE, CĂ E HAIOS, CĂ-L ŞTIE LUMEA!

- hai, dom’le, şi ce dacă-l ştie lumea? n-auzi cum vorbeşte, cum comentează? e nebun!

„.. franceziirecupereazărepedebalonulşisendreaptăcătrecareuldeşaisprezecemetri alurziceniului..”

- francezii. francezii recuperează. omul e clar bolnav! auzi-l! mi-e şi milă de el, zău.

- DA.

- adică, pe el nu-l interesează cine cu cine joacă, cine bagă gol, ai noştri sau ai lor. el comentează la fel pentru toţi, vrea doar să strige la gol, atâta, îl interesează doar să facă spectacol, să-şi facă numărul.

- DA, DA. ÎHÎ.

mi-aduc aminte că citisem undeva, pe internet, că neuronii nu mor de tot şi gata, cică se regenerează şi te trezeşti cu ei înapoi în cap; dar e prea proaspătă descoperirea şi mai e şi de pe internet. aşa că până n-apare într-un tratat de medicină, scris în româneşte şi pe care să mi-l pună cu subînţeles mama sub nas când mai ajung din joi în paşti să-mi văd părinţii, nu cred în bazaconii d-astea. drept urmare, hotărăsc cu tupeu să nu mă mai angajez în nici o discuţie de nici un fel cu vajnicul conducător auto profesionist. la urma urmei, omul, ca fiinţă în sinea lui, chiar are nevoie de-un suflet bun, care să-i dea dreptate fără prea multe obiecţii. (că doar n-am să recunosc că şoferul chiar făcuse o observaţie pertinentă.) o singură dată mai răcnesc a revoltă, când trecem de „pictor hârlescu”: intru cu capul în jumătatea din faţă a habitaclului, să prind un unghi de transmisie convenabil şi să mai facă şi ilie dobre o pauză de sughiţat, şi încep să strig:

- NU AJUNGEM CHIAR LA DIHAM, FACEM DREAPTA PE CERNEI ŞI OPRIM! ŞTIŢI CARE E?

- cum? cernei? păi e o stradă, nu?

- DA! AICI! AICI, LA DREAPTA! GATA!

omul pune frână pe linia de tramvai (doar pe-acolo am mers; pe celelalte linii, prima şi a doua, circula probabil groaznicul shinkansen) şi face dreapta scurt de mă proptesc cu umerii-n spătarele din faţă, ca să nu ajung în locul lui ilie dobre: bătrân, bolnav şi celebru.

şi acum stau şi mă gândesc că au să urmeze nişte săptămâni de hămăleală cruntă şi continuă. trebuie (urăsc verbul ăsta) să-mi repar bicicleta, nu se mai poate. şi să mai văd de unde dracu’ fac rost de-o portbicicletă d-aia, de pus pe capotă. de fapt, am nevoie de două, adică pentru patru roţi. cred c-am să dau o tură zilele-astea prin obor.

mă mai gândesc şi că e cazul să-mi devirusez laptopul. totuşi, 2 formatări în 3 zile nu mi se pare un record cu care să mă mândresc; şi nici acuma nu porneşte fără să-i scot eu nişte chestii din startup services. bine, gravul meu bolovănism constă în faptul că am plătit 20 de lei ca să-nvăţ cum se face mişculaţia asta cu startup services, dar mă mândresc că am furat meserie de la acel usain bolt al depanărilor it, un angajat al modec center care s-a străduit să fie cât mai rapid, să nu mă prind eu unde intră şi pe ce clickuieşte. oricum, operaţiunea swordfish pe care-a făcut-o el în 9.54 secunde, eu o fac, profanator, în aproape jumătate de minut.

şi probabil că azi culeg porumb. n-am mai făcut asta de vreo 15 ani. nu eram mai înalt ca o tufă de coacăze şi mă căţăram prin toţi pomii din grădină în chiloţi albi, tetra, şi mă chema tarzan întâiul. sper că e rost şi de depănuşat, să mă simt din nou ca-n curtea bunicilor. săptămâna viitoare vreau să culeg struguri. hâc.

p.s. am prins repriza a doua la televizor. am văzut că mulţi din f.c. sevilla îs de fapt francezi, l-am rugat în gând pe ilie dobre să mă ierte (deşi sunt convins că habar n-avea de jucători), am redevenit copil, am crezut în poveşti şi am sperat că neuronii au să mi se regenereze. până la 2-0. moment în care m-au buşit revelaţiile adolescenţei şi am dat pe private spice, măcar acolo ştiu că bat ai noştri.

p.s. 2 n-am mai prins porumb de cules. dar struguri sigur prind.

Wednesday, September 02, 2009

Wall-E.T.

într-o ultimă noapte cu sau fără lună palidă am să mă-mprietenesc la toartă cu ultima sticlă de tărie.

unul din lucrurile bune care mi-au revenit de când mi-am înălţat o dată şi gata colţurile exterioare ale sprâncenelor este cântecul ăsta. acum.. doi ani? trei? doi.
doi, că n-a trecut cine-ştie-ce vreme de când pupilele mi-erau punctiforme de la reflectoare. ăla a fost un moment în care nu mi-am dat seama (decât mai târziu) că asocierile de tipul gib mihăescu - peter beagle - theodor pallady sunt de nedorit a fi luate în seamă mai mult decât e cazul.
acuma, e şi viaţa omului.
suferinţa e o chestie care: 1. ori te întăreşte, doi. ori te aduce uşor-uşor într-o odăiţă capitonată, iii. ori te trimite după ţigări pe plantaţiile subterane. cu toate astea, cred că suferinţa şi religia merg mână-n mână până la un prag. de acolo, toată lumea e absolut pe cont propriu şi filtrul de protecţie cu 'mgniezău & co. e depăşit.

nu mă duc la grădina zoologică. la nici una. de la noi. m-apucă disperarea să văd nişte fiinţe care nu-s oameni cum suferă degeaba.
bine, am auzit că la grădina zoologică din piteşti au dărâmat buncărele alea în care ţineau urşii tibetani şi alte animăluţe asemenea şi le-au făcut ţarcuri mari, cu iarbă, cu copaci, au şi o baltă mare în care să se bălăcească. da' tot nu prea vreau să mă duc.

printre alte lucruri pe care le-am făcut în ultima vreme, se numără aşa:
o jumătate de şcoală de şoferi (vine acuma şi ailantă)
o aplicaţie pentru un world record trimisă la guinness book
nişte idei absolut remarcabile prin care să schimb lumea
nişte idei absolut remarcabile prin care să mă îmbogăţesc (bizar, dar intersecţia celor două mulţimi nu e mulţimea vidă)
tras nişte crestături în aer, şi zău dacă merita aerul aşa ceva
lăsat aerul să sângereze, pentru că mă doare-n cot dacă-l doare sau nu
de filme nu mai zic. am văzut vreo câteva, în mod normal.
acuma mi-am adus aminte că am uitat ce-am de făcut poimâine de tre' să fac altceva mâine.
asta e, ghinion.
şi mai sunt chestii proaspăt date pe răboj, da' e răbojul meu aşa că sictir.

and now. for all y'all ladies out there. writing under pressure, deci, clar, sunt profund afectat.
you have aaahahahahaaa hahahahahahahaaa aaahahaaabsolutely no fffuckin' clue - period.
în general, când aştepţi la interval nişte papile gustative să-şi facă treaba şi să identifice corect nişte nenorocite de gusturi, tre' să fii deosebit de atent la numărul lor de rubrică şi la distribuţia în rolurile principale. lipsesc alea de sour, nu-i nimic, avem bitter şi sweet. oho, ce de-a mai sweet. spicy mai puţin, că sunteţi finuţe. şi de obicei, bitter & sweet fac echipă contra sour & spicy. (nu, îmi pare rău, nu este nimic special în formularea de balăzi şi alte muzici "bittersweet". e ca şi cum ai spune "sarmale cu smântână". mai puneţi şi voi mâna pe-o carte. de bucate. sau pe-o sticlă de jaegermeister.)
şi, vedeţi voi, până acuma chiar nu înţelegeam pe deplin utilitatea adresei http://coralfields.blogspot.com - credeam că hai, din mărinimia sufletului meu îmi rup şi vă arăt şi vouă ceva-ceva şi atât. iată că s-au schimbat lucrurile. probabil am să-mi scriu povestea de viaţă (se pare că tot neamul meu de sânge intră regulat acilea, deci aştept să fiu corectat de multe ori) şi când văd că de la ardei iuţi cu castraveţi muraţi săriţi la amandine înlăcrimate şi ascultătoare (o mişcare lipsită de gust, serios), am să vă zic: haş te te pe doă puncte sleş sleş corălfidouăpunctelds punct blogspot punct com. am să fiu ca soldaţii ăia care, în prizonierat, uită tot în afară de datele de pe dogtags, pe care le repetă câineşte de bucuroşi. ura şi la gară.

cred că-s singurul care crede că wall-e şi e.t. sunt unul şi acelaşi personaj.

p.s. pariez că la intrarea-n rai te aşteaptă o plăcuţă cu "welcome to marlboro country." naşpa. sunt nefumător. singurul meu viciu.

Tuesday, August 18, 2009

Marea Gudrun - Capitolul 2, Partea 1

aici aveţi capitolul 1.

Capitolul 2 – În care facem cunoştinţă cu o parte din echipajul de pe Gudrun şi aflăm cum prea multă dragoste te poate duce la pierzanie.


Partea I

Curbele sale răpitoare te făceau să-ţi uiţi graiul. Nu puteai să-i arunci doar o singură privire, în treacăt; rămâneai cu ochii pironiţi pe trupul negru ca abanosul. Şi atunci se lăsa tăcerea. Te năpădeau, de-a valma, fanteziile şi senzaţiile. Tăceai mâlc şi îţi aminteai în străfundul creierului şi laptele supt de la maică-ta, cu condiţia să nu fii vreun lepădat sau vândut la naştere; atunci doar ţi-l imaginai. Mintea începea să-ţi joace feste: simţeai, de la orice distanţă, atingerea, căldura, gustul, mirosul dantelăriilor albe, turnate şi filigranate ca nişte urme de lacrimi şi aşezate atât de potrivit pe formele-i pline. Chiar cel mai gelos om de pe pământ să fi fost, ai fi înţeles şi, mai ales, i-ai fi aprobat pe toţi oamenii din jurul tău, văzându-i transportaţi în paradis într-o asemenea prezenţă. O entitate, în adevăratul sens al cuvântului, care oferea cu un aer de supunere clipe de fericire, de extaz, de bucurie, de cugetări profunde şi apoi de odihnă. Treburile de genul acesta se petreceau fără ascunzişuri pe corabie, toţi se ştiau între ei şi toţi îşi acceptau locul efemer în mersul situaţiei. Pentru că tăcerile scurte, dar cuprinzătoare, erau nepreţuite pe mare, şi nimeni nu ar fi riscat tulburarea unor astfel de lucruri, care păreau că există acolo de la facerea lumii. Şi totul era înţeles şi lămuritor, ca o poezie nesfârşită despre răsărit şi apus, în care singura pânză de nor se destramă în zenit, neîndrăznind să se apropie de orizont. Totuşi, scormonind cu privirea uşor încruntată în acel punct întunecat ca genunile iadului, înţelegeai că, de fapt, există o anumită parte care are să rămână de-a pururi necucerită şi pe care, cu un aer trufaş, nu ţi-ar fi oferit-o în vecii vecilor.

Ceaunul din bucătărie, că despre el este vorba, încetase de bolborosit şi acuma zăcea greu, agăţat într-un cârlig în care la fel de bine ai fi putut să agăţi toată corabia. Părea că stă aşa de secole, nemişcat, cu urmele de sare scursă pe el şi cu o pâclă de două degete de untură de balenă care plutea deasupra fierturii, nelăsând nici un firicel de abur să iasă. Păstra sub ea, probabil, dogoarea celui mai aprig cazan al lui Aghiuţă. Oricum, în ceaun ar fi încăput, fără prea mare înghesuială, vreo două-trei suflete. La acest gând, fiinţa pantagruelică ce şedea lângă ceaun, pe o ladă cu nisip, rânji sfios, scoţându-şi la iveală dinţii lungi şi portocalii ca de nutrie. Îşi amintea cu drag cum otângise de unul singur cinci canibali şi le luase ceaunul, acum câteva ierni, pe coasta de vest a Oriskarei. Îi legase unul de celălalt şi aceeaşi bâtă de care se folosise întru adormirea lor l-a servit cu încredere şi când a fost vorba să le sune trezirea la clopotele tubulare ale ţurloaielor. „Parcă erau o legătură de vreascuri”, icni el într-un soi de râs şi se bătu peste genunchi cu o mână albă şi pistruiată (din care s-ar fi săturat, probabil, toţi cei cinci nefericiţi).

Acest individ era Anders Oer, bucătarul de pe Gudrun. Întotdeauna o prezenţă cel puţin notabilă. Era gras, desigur, ca orice bucătar care se respectă, dar nu oricum. Omul era toată pânza pe care Rubens s-a ostenit să pună vreodată pensula, era cel din pricina căruia şobolanii de pe corabie renunţaseră demult la orice pretenţie de hrană şi, unul câte unul, port după port, abandonaseră corabia, sperând spre alte zări mai miloase, în sfârşit, întruchipa rezultatul tuturor mamelor, bunicilor, mătuşilor şi doicilor din întreaga lume care-şi îndoapă copiii şi nepoţii cu mâncare, convinse fiind că au să crească toţi mari şi voinici. Ei bine, flăcăul ăsta crescuse cât un taur, îi plăcea să gătească şi ştia să cânte dumnezeieşte la fluier. Îşi făcuse unul cu mâna lui dintr-un trunchi de frasin tânăr, şi-l croise pentru degetele lui gingaşe ca glezna unei femei de port. De vorbit, foarte rar îi auzeai graiul: era gângăvit, o dată povestise cum a fost lovit de copita unui cal direct în gură când avea vreo 15 ani. Bine’nţeles că nimeni nu-l credea, mai ales că avea toţi dinţii şi nici o cicatrice pe dealurile de grăsime care îi ţineau loc de fălci, buze sau pomeţi. Anders nu era doar bucătarul corabiei, ci şi cârmaciul de vreme rea. Cantitatea gigantică de osânză pe care o deplasa dintr-o parte într-alta a bucătăriei îl făcea, poate, cel mai rezistent om la frig de pe întregul vas, şi, pe lângă asta, era de-o forţă herculeană, timona era o jucărie în mâinile lui sigure. Pe gerurile şi vânturile cele mai cumplite, Căpitanul nu ezita nici un moment când îl chema sus, să manevreze corabia prin marea îngheţată şi vijelioasă.

Stând rezemat de tocul uşii spre cămara de provizii - aşa-l găsi Căpitanul când păşi în sala de mese. Anders aruncă o privire iscoditoare spre Căpitan, privire care îşi schimbă rapid direcţia: nu era în toanele cele mai bune, îşi dădu el seama. Ochişorii lui albaştri şi spălăciţi începură să scormonească spaţiul din jurul omului care tocmai intrase, să nu carecumva să existe vreun posibil obstacol până îşi va fi luat locul lui obişnuit la masă. Nescoţând o vorbă, Căpitanul parcurse apăsat încăperea de la un capăt la altul şi se aşeză încruntat. Privea ţintă scara din capul mesei, bătând darabana. Bucătarul începu să se ridice încet, ca o morsă bătrână care se strecoară în şoaptă pe lângă nişte rechini negri, sperând să ajungă la prima stâncă. Reuşi să se posteze în spatele unui butoi, pe care începu să pună blidele pentru prânz. Darabana încetă.

- Anders, la noapte avem treabă.

- Da, Căp’ta’e, îngână butoiul.

- Nu vorbeşti cu nimeni.

- Nu, Căp’ta’e, nu vo’be’c.

Privirea tulbure a omului de la masă se lăsă câteva clipe în jos. Îl ştia pe Anders, s-ar fi lăsat bătut, tăiat în bucăţi, condimentat cu cele mai aprige ierburi şi fript la foc mic pentru el. De cinci ani era pe vas, din acea noapte de pomină din portul Wurhasz când se treziseră toţi dintr-o beţie crâncenă în nişte urlete de măgar bătut cu harapnicul. Când urcase cu ochii cârpiţi pe punte să vadă despre ce e vorba, dăduse de această huidumă care învârtea două torţe aprinse, răcnind din străfundul bojocilor. Ameninţa să dea foc corabiei dacă nu ridică ancora chiar atunci. În acelaşi timp, din întunericul de pe chei răzbăteau nişte chiuituri şi nişte ţipete sfredelitoare. Căpitanul era complet zăpăcit: simţul auzului îi era folosit de la cap la coadă şi invers. În disperare de cauză, pusese mâna pe puşcă şi o descărcase în aer. O mişcare greşită: urletele, chiuiturile şi ţipetele nu numai că nu conteniseră, dimpotrivă, ameninţau să-l lase fără timpane. Monstrul de pe punte aruncase o torţă înspre direcţia sunetelor ascuţite de pe mal şi, cu mâna proaspăt eliberată, se apucase să tragă singur ancora. Nici un marinar nu se putea apropia de el, rotea torţa rămasă cu o viteză surprinzătoare pentru un asemenea gabarit. Până la urmă, Frisk, strecurat în spatele lui, îi trăznise cu toată forţa o bâtă în moalele capului. Monstrul încetase câteva clipe să mai rotească torţa şi să răcnească, se uitase uimit în jurul său şi îngână: ".. Neva’tă-mea!", după care se prăbuşi lat pe punte, crăpând şipcile sub el. Înţelegând ce era de înţeles, Căpitanul ieşise imediat cu corabia din port.

Zâmbi, aducându-şi aminte de Anders de a doua zi. Rămăsese dormind unde se prăbuşise, nemişcat până în zori, după care, tot un rânjet, începuse să măsoare corabia de la un capăt la celălalt cu un pas legănat şi grijuliu, lăsându-se treptat pe fiecare picior şi sticlindu-şi ochişorii albaştri spre fiecare om pe care-l vedea. Termenii rămânerii pe corabie au fost stabiliţi foarte repede: Jair îl găsise pe la ora prânzului în bucătăria vasului, cu un satâr într-o mână şi o pulpă de porc sărată în cealaltă. Cu un zâmbet cât toate zilele, uriaşul rosti atunci primele lui cuvinte, de când cu torţele: „m’-e foa’e”, şi se apucă de ciopârţit carnea. De-atunci trecuseră cinci ani şi Căpitanul nu se putea plânge că a făcut o afacere proastă. Cât despre Anders, era cel mai fericit om din lume: scăpase de nevastă şi avea parte de călătorii fără plată prin nişte locuri la care nici n-ar fi visat. Tot ce trebuia să facă e să se ocupe de bucătărie, şi, la nevoie, să pună osul la munca de corabie sau la luptă. În sfârşit, simţea că trăieşte.

Mustăcind, Căpitanul se tolăni mai bine pe scaun şi înghiţi în sec. Poate că Anders nu era cel mai strălucit orator de pe Gudrun, dar era neîntrecut în ale mâncărurilor. Din două-trei ingrediente putea să-ţi facă un ospăţ mai gustos decât cele mai bune praznicuri aristocrate. În încăpere mirosea a ghimbir, a carne, a cartofi, a Dumnezeu-ştie-ce verdeţuri.. de îndată ce intrai, o foame mistuitoare lua locul tuturor celorlalte gânduri şi sentimente, măruntaiele te strângeau până la arsură, şi de asta mesele de pe Gudrun începeau într-un zăngănit sec de tacâmuri şi blide, fără o vorbă. Oamenii începeau să înalţe grai abia după ce îşi ostoiau cât de cât burdihanele.

Uşa batantă se dădu în lături şi apăru un individ scund, negricios, spătos şi încruntat. Se aşeză pe primul scaun şi pufni. Imediat, uşa fu din nou dată în lături şi acelaşi individ scund şi negricios coborî cele cinci trepte, aşezându-se ostentativ cât mai departe de uşă. Erau Peter şi Simon, gemenii, care se duşmăneau din cauza aceleiaşi muieri şi de multe ori se băteau în toată regula. Foşti soldaţi în armatele coloniale, se scăpaseră unul pe celălalt de la moarte în mai multe rânduri decât paharele de rom golite de un marinar ţinut o lună pe uscat. Aveau nişte cicatrici înfiorătoare pe tot corpul, dobândite nu doar în ciocnirile cu triburile aborigene din savanele Cha’lesiei, ci şi când fuseseră captivi în Porto Verteo şi suferiseră două săptămâni torturile unui colonel psihopat care credea că ei ar fi ştiut ceva despre fiica lui dispărută. Că de fapt chiar ştiau şi ar fi murit în chinuri decât să scoată o vorbă, asta e o cu totul altă poveste.

Căpitanul îşi muta privirea de la unul la celălalt. Se deosebeau doar prin cicatrici, în rest, erau ca două picături de apă folosită la spălat caldarâmul; nu-ţi venea să te apropii de ei decât dintr-o curiozitate bolnavă, de a vedea cum miros. Vânjoşi şi tăbăciţi, gemenii nu păreau nici ei foarte vorbăreţi. Singurele dăţi în care îşi dezlegau limbile erau petrecerile, când fiecare avea înlăuntrul său suficient rom pentru a adormi un cal. Atunci, Peter îşi deschidea inima şi începea să povestească cu o plăcere vecină cu cruzimea întâmplări din bătăliile la care luase parte, iar Simon începea să cânte şi să facă versuri deşucheate despre viaţa frumoasă care-l aşteaptă după ce are să se însoare cu Mirrada, aleasa inimii lui. Şi aici începea troznirea, pentru că aleasa inimii lui Simon era una şi aceeaşi cu aleasa inimii lui Peter, şi mai toate petrecerile se terminau cu cei doi legaţi-cobză şi puşi la înmuiat în câte un butoi cu apă de mare.

Căpitanul îşi reîncepu darabana şi uitatul-ţintă către uşă. Se plictisise în câteva minute, cu trei muţi pe lângă el.

- .. Şi am să-ţi rup beregata aia de cioară hoaţă! se auzi strident de-afară. Imediat, vocea se mută înăuntru:

- Hei, slăbănogule, pe unde-i Flanagan..? replica i se stinse în ultimul cuvânt, când dădu cu ochii de Căpitan. Aruncă o privire urâtă înspre Anders, care nici nu-l băgase în seamă, fiind absorbit de o alăturare filosofică dintre o lingură şi o ceapă.

Căpitanul schiţă o strâmbătură în sictir, după care aruncă peste masă:

- Ce ţi s-a mai întâmplat, Will?

- A, Căpitane, pe tine te căutam. Vreau să-i sucesc gâtul lui Hashid, iar mi-a spart cufărul.

Cu pleoapele lăsate, Căpitanul clipi şi îl măsură scurt. Îşi blestemă în gând nerăbdarea de dinainte, i-ar fi preferat de o mie de ori pe cei trei taciturni decât pe cel care tocmai îi intrase în spaţiul personal.

- Şi cum ţi-ai dat seama de asta, Will?

- Îmi lipsesc punga cu rualzi şi tutunul!

- Bine, vorbim după masă.

- De data asta îl snopesc în bătaie cu mâna mea.

- Acum nu snopeşti pe nimeni, Will. Vorbim după masă.

Will tăcu şi-şi dădu teatral privirea roată prin încăpere. Ştia că n-are prea mulţi sorţi de izbândă. Şi, dintr-o dată, oamenii începură să intre, Hashid maurul, Doppler şi Frisk. Jair zăcea în patul lui, cu capul bandajat şi piciorul zdrobit, iar bătrânul Suur Histroodt nu ieşise din cabină toată ziua.

Se aşezară şi începură să mănânce. Zgomotele sunt greu de descris în cuvinte. Era ca şi cum în sala de mese ar fi intrat o turmă de porci cu degetele mari opozabile, care ştiau să se folosească de tacâmuri: clefăituri, molfăituri, înghiţituri, gâlgâituri, icnete, smârcâituri, eructări, grohăieli şi mormăieli de satisfacţie, zăngănituri şi hârşâituri cu lingurile-n străchini, ştersături cu mâneca, toate astea ţi se căţărau cu neruşinare în ochi, în urechi şi-n nas, încât, dacă n-ai fi avut stomacul tare, n-ai fi putut sta nici un minut lângă asemenea dihănii fără să renunţi spontan la propriile măruntaie.

Nu-şi mutau prea mult privirile în afara blidului. Înghiţeau hulpav şi păreau că n-au să se oprească niciodată. Singurul care mânca liniştit era Anders, care, aşezat comod pe lada lui cu nisip, mesteca încet şi chibzuit fiecare dumicat, uitându-se din când în când spre figurile celor de la masă, motiv pentru câte un rânjet în colţul gurii, după care se întorcea din nou la ale lui.

Hashid termină primul, aruncă lingura pe masă şi se ridică.

- Căpitane, eu am treabă. Trebuie să termin de legat spurcăciunile acelea de frânghii de la provă, că s-au cam slăbit de la ultima furtună şi focurile nu stau singure strânse.

- Stai jos. Will spune că i-ai furat din cufăr.

 Ochii tuturor se îndreptară spre inculpat, care îşi îndreptă la rându-i privirea spre tavan, îşi răşchiră violent braţele spre Will, spre acuzator şi începu:

- O, blestemată coadă de năpârcă râioasă, călcată în picioare de o mie de porci loviţi de lepră, mâncată, vărsată şi mâncată iarăşi de toţi viermii pământului, ce minciună înmiresmată ai mai spârcâit acum din gaura aceea de latrină pe care o numeşti gură?

- Am să-ţi rup oasele, cărbunaş, mârâi Will cu botul în strachină, fără să se uite la el.

- Gura, amândoi, sau vă leg nas în nas de catarg, se abţinu cu greu Căpitanul să nu izbucnească-n râs. Ştia prea bine că Hashid era un hoţ neîntrecut, ar fi putut să-ţi fure ocheanul prin care priveşti chiar atunci, fără să-ţi dai seama. Cap serios de familie, avea patru soţii, nouă fiice şi nici un fiu, motiv foarte bun să-ţi iei câmpii şi să-ţi părăseşti clanul, tribul şi afacerea destul de bănoasă în ale negustoriei. Era omul care putea să-ţi vândă orice şi după care să ţi-l fure înapoi, copleşindu-te în acelaşi timp cu cele mai ciudate ocări şi înjurături.

- Pune-i la noapte în aceeaşi cabină, Căpitane, ştim că ard de nerăbdare să se giugiulească, rosti monoton Frisk, care terminase şi el de mâncat, urmat de râsetele celorlalţi.

- Ha ha ha, Anders, vezi să le pregăteşti un mic-dejun consistent turturelelor, gâlgâi Peter.

Toată lumea terminase de mâncat, şi acum ochii le luceau altfel şi frunţile erau destinse. Căpitanul plescăi din buze, goli cana de vin şi se lăsă pe spate. Aştepta.

Wednesday, July 08, 2009

Marea Gudrun - Capitolul 1

bun, deci, fără multă vorbărie.

azi vroiam să scriu despre ceva d-al meu, la fel, pe jumătate inteligibil, cu trimiteri, cu paralele, cu draci.
şi a ieşit un prim capitolaş dintr-o cărticică uşurică de aventuri.
habar n-am ce-are să fie, n-am nici o schemă, urmează ceva scris în câteva zeci de minute.


MAREA GUDRUN 


"De fiecare dată când ai impresia că ştii ce faci, nu uita că provii pe jumătate dintr-o femeie."
(Subsemnatul)
(Probabil mama mea e singura femeie care face excepţie de la motto-ul cu pricina.)


Această carte este dedicată în primul rând plictiselii care mă face să-mi ies din pepeni şi să apăs pe butoane. 


Capitolul 1 – În care descoperim că nu e întotdeauna de bun augur să faci baie înainte de prânz. 


Valurile bufneau calm, acoperind şi descoperind ca nişte vitralii tulburi grotele de sub faleza prea abruptă până şi pentru şopârlele ce mişunau pe Insula Mică a Tropicului Şobolanului. Parcă niciodată nu fusese atât de cald. Şi nu era nici o rază de soare, pătura subţire şi densă de nori acoperea discret şi hotărât tot cerul, din orizont în orizont.

Nici o vietate nu dorea să se mişte prea mult într-o asemenea zi. Pescăruşii stăteau răzleţiţi pe capetele de stânci negre care ieşeau din apă şi se mutau legănat de pe un picior pe altul la fiecare pală de briză cu stropi care mai ajungea la ei, strângând agale din ochi, a deranj plictisit. Dacă te uitai în sus, pe pereţii falezei puteai să vezi năpârcile mari cât antebraţul unui marinar trecut de prima vârstă, încremenite de ore în aceeaşi poziţie. Foarte rar, câte una mai curajoasă se aventura un metru-doi înspre zona de surplombă, dar, cum dădea de piatra udă şi alunecoasă, se întorcea repede în locul de mai înainte, zvâcnind precaut din coadă. 

Plaja era cu desăvârşire pustie. Prin centura de junglă ce servea de zid donjonului de stâncă se mai auzea câte un foşnet, urmat la scurt timp de o bufnitură sau un mic trosnet, semn că încă o nucă de cocos se copsese prea tare şi nimerise un loc neprielnic pentru odihnă. Malul oceanului era atât de tulbure, că nu puteai înţelege unde se sfârşeşte nisipul şi unde începe apa. Sau poate nici nu era nevoie să înţelegi, pentru că nimănui nu-i păsa prea mult. Cu atât mai puţin singurului crab de pe plajă, care stătea sictirit, într-o rână, sub o jumătate de nucă de cocos ce mai avea puţin şi prindea rădăcini cu el cu tot.

Sătul şi el de peisajul ăsta în care nu se întâmpla nimic notabil, căpitanul aruncă din poignée pe masă ocheanul îmbrăcat în alamă cu care până atunci supraveghease rasul valului pe faleză şi începu să bată darabana cu degetele pe balustrada pupei. De ce dracu’ nu ieşeau odată? Trei dintre cei mai buni oameni ai lui, aflaţi sub vraja unui idiot bătrân care credea că a găsit comoara tuturor piraţilor vieţii. Dacă se-ntorc fără nimic, avea să-l spânzure de catarg pe respectivul idiot, făcea umbră mării degeaba, mânca şi (mai ales!) bea cât trei şi, cel mai rău, de când pusese piciorul pe nava lui, acum patru luni, exercita o influenţă negativă asupra echipajului. Îi ameţise pe toţi cu vise de îmbogăţire şi cu poveşti despre avuţii nesfârşite scufundate-n cele mai negre găuri ale mării, de nu mai auzea altceva la masă decât frânturi din planurile de expediţie care se făceau fără să-l întrebe nimeni pe el, căpitanul, măcar dacă vrea să participe. Tot de patru luni, căpitanul slăbise câteva kilograme. Astfel de lucruri te fac să-ţi pierzi pofta de mâncare.

Miji din ochi şi încheieturile degetelor i se albiră, încleştate pe balustradă. La nici 40 de yarzi de la capul de sud al falezei ieşise la suprafaţă butoiaşul de semnalizare al echipei. "Bun, deci ies", se mai linişti căpitanul. Butoiaşul de semnalizare era de fapt un cimpoi din piele de balenă de vreo patru vedre, care, în timpul scufundărilor, stătea legat strâns pe spatele omului care se ducea la cea mai mare adâncime, şi care, de obicei, era şi cel mai experimentat scufundător, care-şi lega şi un bolovan de mijloc. Echipele erau de obicei de trei până la cinci oameni, dispuşi vertical şi în mod egal pe linia scufundării, fiecare având sarcinile bine trasate. La întoarcere, cel mai de la suprafaţă membru al scufundării desfăcea cureaua de legătură a butoiaşului şi cimpoiul zbura în sus, fiind legat de primul om doar printr-o coardă subţire de bambus. Dacă nu apărea butoiaşul, nu apăreau nici oamenii; nu de puţine ori, cel de dedesubt, pierzându-şi cunoştinţa, era ridicat de la sine de pielea de balenă şi servea de plută pentru ceilalţi. Ordinele erau clare: nimeni nu era abandonat. Fiecare membru al echipajului avea o experienţă formidabilă şi purta cu sine atâtea secrete, încât nici nu se punea problema să lase vreun cadavru în urmă. Mântuitorii de Suflete l-ar fi simţit imediat şi ar fi fost doar o chestiune de timp până când Gudrun s-ar fi trezit cu o mică flotă de crucişătoare pe urmele ei. Era mai mult o măsură de precauţie şi instinct de conservare, decât o dovadă de loialitate.

Două scăfârlii rase ca-n palmă apărură lângă butoiaş, Doppler şi Frisk. O sclipire încruntată trecu prin ochii căpitanului: Jair era încă sub apă. se uită la ceas: trecuseră, totuşi, 12 minute. O astfel de scufundare n-ar fi trebuit să dureze mai mult de 10 minute, era evident că ceva mergea prost. Căpitanul mai bocăni de vreo patru-cinci ori cu degetul mare în balustradă, apoi dădu comanda fără să-şi mute privirea de la butoiaş:


- Lăsaţi barca.


Funiile vâjâiră uşor şi imediat se auzi plescăitul lemnului căzut în apă. În acelaşi moment apăru şi capul lăţos al lui Jair lângă butoiaş, dar se vedea clar că omul are probleme. Se mişca în voia valului, apa îl acoperea tot timpul iar Doppler şi Frisk îl susţineau cât puteau la suprafaţă.


"Pe toate monezile de aur roşu ale aztecilor, scufundarea asta ar fi trebuit să fie o joacă de copii!" Căpitanul se mută în silă la tribord, unde barca, împreună cu cei trei recuperaţi din apă, tocmai aruncase parâma. Se săturase până-n gât de toată afacerea asta, aproape la fiecare scufundare făcută în locurile indicate de bătrânul Histroodt se întâmpla câte ceva. Ba un cap spart de-un colţ desprins ca din întâmplare dintr-o stâncă subacvatică, ba un banc de ţipari-gigant care atunci şi-au găsit să se joace în zona scufundării, ba o mână zdrelită în coarda de bambus, ghinioanele se ţineau lanţ. Şi problema era că nu găsiseră nimic. Praf, nisip, pietre, câteva cercuri de butoaie mâncate de sare şi năpădite de alge şi scoici, îngropate în nisip de zeci de ani, asta era tot ce strânseseră de patru luni încoace. Nimic din toate astea nu era măcar comestibil, darămite valoros. Căpitanul îşi făcea deja un plan cum, după prânzul frugal, are să strângă tot echipajul pe punte şi are să-l demaşte pe Histroodt ca fiind un şarlatan sau un nebun, încă nu se hotărâse, iar mai apoi are să-l înalţe fără multă vorbă într-o funie de catarg. La sfârşit, are să-i arunce leşul sfrijit în mare. Pierdea deja prea mult timp pentru nişte închipuiri ale unui om despre care nu ştia aproape nimic şi care ameninţa să-i accidenteze tot echipajul.

Scripeţii se învârteau smucit, iar barca ajunse repede la scara de sus. Doppler şi Frisk îl luară pe Jair şi îl puseră pe punte. O gleznă îi era strivită şi la cap avea o lovitură urâtă, din care sângele curgea pulsând. Stăpânindu-se cu greu să nu se ducă în cabina lui Histroodt şi să-l scurteze c-un cap, Căpitanul blestemă cumplit în barbă, îngenunche lângă Jair şi strigă apoi răguşit după rom, apă dulce şi feşe. Avea să vadă imediat dacă laba piciorului mai putea fi salvată. Până atunci, se uită scurt pe sub sprâncene în sus la ceilalţi doi care, şiroind, în picioare, nu îndrăzneau să-i susţină privirea. În momentul acela, se auzi clopotul spart al bucătăriei.

– Masa e gata, mârâi Căpitanul.