Friday, April 08, 2011

vârsta întrebărilor moare, dar nu se predă. (1)

recent, am o problemă cu retorica: nu-mi iese. din cauza emisiunii şi din cauza basculantelor de balast informaţional prin care-s silit să trec, orice exerciţiu retoric din ultimul timp se duce către problemele vieţii noastre, o comoară în adâncuri înfundată. şi exerciţiul ăsta îmi este sabotat de un răspuns care, pe lângă că este absolut evident, subînţeles şi clar, capătă pe zi ce trece mai multă substanţă şi necesitate de a fi exprimat prin viu grai, măcar pentru atenuarea unor nervi inutili: "pentru că suntem dobitoci". probabil e o reacţie de firewall a creierului meu, care nu suportă chiar orice gând şi acţionează prompt.

tura asta m-am luat de la o chestie de pe facebook, acest ceaun al comunicării. şi, pe modelul "dă-ti cî tri' sî spun", iată primul episod scris pe blog din retorica mea ratată.

să purcedem, deci.

de ce ies 500,000 de oameni în stradă la londra pentru a protesta împotriva  măsurilor de austeritate, iar la noi ies 5,000 în toată românia pentru a protesta împotriva eutanasierii câinilor comunitari?
mai zic o dată, poate n-am fost suficient de clar: ăia de la londra - deci, chiar de la londra! londonezii, adică, din anglia, marea britanie - au avut o problemă cu măsurile de austeritate luate de guvernul lor (cel puţin la fel de britanic) şi, în câteva ore, au ieşit jumătate de milion în stradă, au incendiat, au spart, au devastat şi, în general, şi-au exprimat liber şi neîngrădit opinia. ăştia de la noi fac flashmob-uri (aşa le zic ei, dar de fapt nu-s), dansuri şi mitinguri împotriva eutanasierii maidanezilor, la care jumătate din participanţi sunt nişte gură-cască şi un sfert sunt familiile şi prietenii, puţin jenaţi, ai celor care se implică. dacă e vorba de ieşit contra guvernului, se stă acasă, bine-merci; nici nu te dai jos din pat dacă nu ştii că eşti învoit de la serviciu şi ţi-e acoperit transportul până-n piaţă şi cel puţin un sandwich.

ce spune legea asta atât de hulită de participanţii la mitinguri? ideea principală, direct din şapoul hotnews: "animalele bolnave sau agresive să fie eutanasiate, iar restul să fie cazate în adăposturi" - până aici, absolut de acord. problema vine în coadă: "însă decizia finală aparţine consiliilor locale". aici e mişto de tot. la noi, ambiguitatea e literă de lege, literally speaking. nici nu vă imaginaţi câţi bani stau în astea ultime 6 cuvinte.

dacă vă-ntrebaţi ce fac organizaţiile şi asociaţiile de protecţie a animalelor, eu zic aşa: trei sferturi sunt pe mână cu consiliile iar un sfert se dă de ceasul morţii că nu răzbeşte măcar cu o scânteie în neuronii casei poporului. ceea ce este nasol este că organizaţiile şi asociaţiile nu fac front comun şi nu pun toate ştampila pe un proiect de lege unitar şi complet, care să le fie prezentat ălora din parlament. ceea ce este şi mai nasol este că sunt multe din acestea care nu au nici un interes, cu adevărat, să o facă. a propos de proiecte de lege, tâmpenia mea preferată dintr-un astfel de document propus de nu-mai-ştiu-ce organizaţie de protecţie a animalelor e aia cu "după ce sunt sterilizaţi, să fie întorşi în mediul de provenienţă, dacă nu sunt bolnavi sau agresivi". pentru că e atât de uşor să-ţi pui palma-n fund şi să zici: gata, l-am sterilizat, pa! acum e iar proprietatea nimănui, responsabilitatea ploii, descurcaţi-vă.

orice câine, sterilizat sau nu, care intră într-o haită (sper că nu vă amăgiţi cu impresia unor câini vagabonzi solitari pe străzi), îşi schimbă comportamentul. devine teritorial, agresiv, vigilent şi alert, because a nutcracker cannot crack genetics' jelly. mai uitaţi-vă şi voi la animal planet, dacă nu ştiţi. iar asta, la nivel de haită, deja e altă poveste. de-acolo vin muşcăturile, groaza şi frica, de la haite, nu de la un singur câine. pentru că ne-am adaptat şi noi, suntem tăbăciţi, hârşiţi, înrăiţi: ne descurcăm cu un singur câine care se repede la noi; hai, nici doi nu-s chiar greu de dovedit. dar de la trei în sus, deja se cheamă "o adunare" şi încep problemele.

despre campaniile de adopţie: astea se fac când ai, într-adevăr, un target. dar dacă ai o opinie publică formată în majoritate de nişte snobi comozi care vor doar câini de rasă (pechinezii sunt la rang înalt), născuţi/crescuţi/îngrijiţi în casă, apăi n-ai cu cine sta de vorbă. şi încă-s mii de oameni muşcaţi de câini care îndură tratamente chinuitoare antirabice sau, mai simplu, dau colţul direct.

ceea ce este şi mai nasol este că opinia publică e o glumă proastă: trei sferturi sunt pentru eutanasiere, un sfert e contra, şi totuşi ies din ce în ce mai mulţi oameni în stradă pentru maidanezi. la fel cum e şi cu măsurile de austeritate: 99 de sutimi sunt contra, o sutime e pentru, dar în stradă se adună cam de-un festival găzduit de antena 3 sau de-o sală de spectatori la "românii au talent". bine-aşa.

ştiţi de ce alte ţări (inclusiv anglia) nu au probleme cu maidanezii? simplu: politici prompte, de lungă durată şi mai ales clare (fără "în final, decizia stă în mâna consiliilor locale" şi alte bălării lăsătoare de portiţe financiare pentru firmele şi bugetele "alese"): vrei câine? perfect: ţi-l iei acasă, îţi faci un sertar de acte cum că l-ai adoptat, îi faci şi lui un sertar de acte şi un dulap de tratamente cum că e al tău. şi eşti obligat să-i faci zgardă cu plăcuţă cu numele, adresa şi telefonul tău, ca, dacă-l găsesc hingherii pe stradă, să ştie unde să sune, să vii să ţi-l iei de la ei şi să plăteşti amendă pentru că ai fost bou şi l-ai lăsat aiurea pe stradă. de, poate-l vrei înapoi. nu faci vreuna din astea? amendă simţită-n ficaţi sau câinele - pa!, merge la adăpost sau la pet shop. nu vrei câine? ok, toţi câinii nedoriţi merg la adăpost sau la pet shop - dacă nu-i ia cineva de la adăpost într-un timp stabilit, lights out. aşa au ajuns ăştia din occident fără probleme cu maidanezii. fără căţelărie la ghenă, fără cuib în scară, fără "dar nu muşcă, e cuminte", fără "dar păzeşte scara" şi alte tââââmmpenii de genul ăsta.

da, normal: sunt probleme şi probleme. unele-s mai grave, altele-s mai stringente, altele-s de ignorat; mor unii oameni de foame sau rata infracţionalităţii creşte - asta e una; numărul maidanezilor din românia depăşeşte numărul multor minorităţi puse cap la cap - asta e alta. dar faptul că preferăm să ieşim din casă pentru maidanezi mai mult decât pentru orice altă problemă la nivel naţional sau măcar zonal înseamnă un singur lucru: suferim de o lipsă de conştiinţă civică, de o lipsă de respect de sine şi de o lipsă de educaţie care, împreună, formează un element raţional vecin cu iq-ul unui limax, care este sub câine, în lanţul trofic.
 
 sau, mai scurt, pentru că suntem dobitoci.