Monday, June 04, 2012

n-aţi înţeles nimic, dar asta nu e problema mea.

acum ceva luni, înainte să ies complet din cercul lărgit de comentatori de pe daily cotcodac, julius mă rugase să scriu un manual de trolling. îl scrisesem. n-a fost niciodată publicat. l-am recitit azi-dimineaţă şi mi-am dat seama că mi-am pierdut timpul scriindu-l exact aşa cum mi-aş pierde timpul intrând în politică. prin urmare, i-am tras manualului un "shift+delete" în freză de n-a avut aer.

erau mai multe idei acolo, amintesc doar două: "troll" şi "hater" sunt două lucruri distincte. a troll doesn't hate, hatred is petty and it merely brings the one who hates to the level of the object of hatred. şi asta mă aduce la al doilea lucru: un troll e deasupra subiectului, autorului şi celorlalţi comentatori. trollingul e din plăcere, din umor, din artă; sentimentele nu-s pentru subiect, ci pentru acţiune.

paranteză de exemple. un exemplar de troll pursânge care joacă în campionatul naţional (cam de unul singur) este sergiu vasile, utopiabalcanica.net. (tot aşa, doar că vorbim de campionatul mondial, este david thorne, 27bslash6.com.) în rest - jale. radu alexandru (piticigratis.com) e hater între hateri, dar pritoceşte suficient de îndelungat şi temeinic verbul încât să iasă bine-şi-aproape-natural-şi-original. a-listerii sunt toţi hateri. arhi, piticu, zoso, visurât (io le zic "careul de arşi"), ciubotaru etc.; nu tre' să faci analiza psihologică a haterului român să-ţi dai seama de asta (deşi ar fi aproape interesant un studiu de caz), orice om cu o brumă de înţelegere şi care n-a fost crescut de marmote vede urmele de dinţi, gheare şi coate de pe blogurile lor. de altfel, pe blogurile sateliţilor şi comentatorilor acestora încă sunt de observat dinţii şi ghearele, înfigându-se năpârcos în glezne mai fără fasoane şi mai din fundul grădinii. hatingul e valabil şi pentru ăia care-s în business adevărat de blogging, doar că ăia o fac cu avalanşe de smileyfaces, hashtags şi campanii. toate astea le dau dulceaga măsură ipocrită a formelor prin care se pun la adăpost de amara lume a fondului. dar munca-i muncă şi nu e de judecat, ci doar de observat. altfel, de vreo două-trei săptămâni mi-a pătruns o informaţie în creier, că există chestia aia cu colegii.cc. am intrat acolo, am scris un comentariu şi m-am dat oleacă pe site. părerea mea e că toţi oamenii ăia de scriu acolo o fac la modul personal, pe vendete şi pe plătit poliţe. pure-bred haters. by the way, cum îmi dau seama că eşti hater şi că ai hateri împrejur: lumea încetează să mai intre pe blogul tău pentru ce scrii tu, ci mai degrabă pentru comentarii. it's prone to happen, birds of a feather flock together. şi gata cu paranteza.

blogul ăsta există de prin 2005. l-am început pe un forum (acum oale şi ulcele, exact ca masa rotundă) şi, pentru a avea control deplin, l-am transportat aici. pe forum închisesem comentariile. neexistând facebook-ul pe vremea aia, să-şi descopere sclipirile frivole, oamenii aveau suficient argument vâscos încât să cioplească amarnic din bardă o biserică de obiecte de lemn pe un bolovan profund subiectiv.

la început, aici am lăsat liber la comentarii. silly person. n-am ţinut seama de un singur lucru: panta definitivă a omului de a ajunge să spună tâmpenii. e mai comod să vezi cum, dacă ţi se apreciază inteligenţa, ajungi să ţi se suporte şi tembelismul. şi, cum pentru ultimul nu trebuie să faci mari eforturi, îl bagi la înaintare. pe lângă asta, fiind un blog vechi şi adunând un oareşce trafic, am (avut) o grămadă de spam în comentarii. la început, fiind mai greenhorn, n-am ştiut cum să le blochez şi preferam să sisifesc, ştergându-le unul câte unul. după care m-am uitat aşa, per total, la  mi-am băgat picioarele şi, pentru o bună bucată de vreme, am închis complet comentariile. şi a fost bine.

dar mai binele e duşmanul binelui, aşa că le-am deschis la loc, cu moderare la sânge. că doar nu v-aţi tâmpit toţi, doar nu sunteţi toţi spammeri, doar mai aveţi şi sclipiri, doar îs nenumărate nuanţe de cenuşiu, doar nu există numai alb şi negru.

unele lucruri îmi ies bine din prima, pentru altele funcţionează străvechea metodă de trial and error. aşa şi aici: din aproape-n aproape, înţeleg cum devine cazul cu toate comentariile astea şi înţeleg şi cum mizantropia e un lucru absolut justificat. nu-mi place tabietul forţat de a şterge (aproape) în fiecare săptămână zeci de spamuri şi de comentarii cretine din moderare. deci, ducă-se. de azi, comentariile rămân închise. cine are să-mi spună ceva, ştie cum dă de mine.